Testare prin biorezonanță (SCIO)

Aparatura modernă de biorezonanță permite înregistrarea parametrilor bioelectromagnetici și evaluarea stării de sănătate într-un interval foarte scurt de timp .Testarea este neinvazivă și lipsită complet de efecte secundare.

Analizarea stării de sănătate a pacientului se realizează prin scanarea structurilor bio-electromagnetice ale întregului corp, urmată de înregistrarea fiecărui organ: esofag, stomac, intestin subțire și intestin gros, pancreas, ficat, vezica biliară, nazo-faringe, laringe, arbore bronșic, plămâni, inimă, vasele mari de sânge, circulația coronariană, circulația cerebrală, rinichi, vezică urinară, prostată, uter, ovare, glande enocrine, sistem nervos central: emisferele cerebrale, măduva spinării, nervii spinali; analizatori, sistem osos, articulații etc. Fiecare organ este complex investigat până la nivel tisular și chiar celular. Un mare avantaj al biorezonanței este faptul că depistează multe boli din fază incipientă, putându-se lua măsurile corespunzătoare din timp.

Pacientul are posibilitatea să vadă pe monitorul unui calculator tot ceea ce se înregistrează și poate să-și facă singur o părere asupra stării sale generale de sănătate. La finalul testării el va primi lista similarităților spectrale și concluziile medicale, realizate de către medici cu experiență.

SCIO
Acesta este cel mai avansat dispozitiv de biorezonanță din lume. Dispozitivul a fost realizat după 20 de ani de cercetări în domeniul medicinii bioenergetice și bioresponsive și este folosit atât pentru determinarea stării energetice a organismului cât și pentru terapie prin biorezonanță.

Principiul de funcționare în etapa de testare se bazează pe transmiterea spre organism a 65 milioane de semnale electromagnetice de mai multe ori pe secundă, iar modul în care acestea sunt retransmise de către organe este calculat automat pe baza unui model matematic ce ține cont de rezistența, voltajul și amperajul organismului.

Rezultatul testării se exprimă sub forma a peste 8.000 de itemi ce dau următoarele relații despre organismul testat:
• Vitamine
• Minerale
• Aminoacizi
• Enzime
• Hormoni
• Neurotransmițători
• Alergeni
• Viruși, paraziți, bacterii, fungi
• Starea psiho-afectivă
• Riscurile de a face anumite boli
• Disfuncționalități ale principalelor organe și sisteme
• Rezonanța organismului cu anumite substanțe naturale de sinteză sau remedii homeopate