Rejuvance

  • rejuvance

Vi s-a întamplat să vă priviți chipul trecând prin dreptul unei oglinzi și să vă surprindeți o expresie a feței pe care nu o recunoașteți? Încercăm să ne relaxăm mușchii feței, să scăpăm de acea imagine supărătoare, dar vom avea aceeași experiență când ne vom regăsi suprinși într-o fotografie instantanee. Adevărul este că toate sentimentele și mai ales grijile noastre, fricile, supărările, dezamăgirile și neîmplinirile purtate mult timp în suflet și gând, își pun amprenta pe fața noastră.

Vă prezentăm o metodă naturală, complet neinvazivă și extrem de eficientă pentru redarea aspectului proaspăt și întinerit al feței: REJUVANCE – METODA NATURALĂ DE LIFTING FACIAL!

Ce este Rejuvance?
Rejuvance este o tehnică revoluționară de întinerire a pielii faciale, dezvoltată de către Stanley Rosenberg. La început a fost predată și practicată în Anglia, iar apoi în Grecia și Olanda, acum și în România. Tehnica Rejuvance este o metodă manuală, complet naturală de tratament facial, ce se bazează pe principiile fiziologice ale corpului și astfel încurajează structurile feței să-și recapete vitalitatea. Rejuvance este, de asemenea, denumită “Facelift cu ajutorul degetelor” deoarece are rezultat asemănător cu facelift-ul, însă fără să cauzeze traumele tipice operațiilor chirurgicale. Terapeutul lucrează foarte precis și delicat asupra țesuturilor conjunctive și asupra celor 91 de mușchi ai feței, gâtului, umerilor și scalpului cu ajutorul masajului delicat și prin tehnica presopuncturii.

În ce constă tratamentul Rejuvance?
Tratamentul constă în 6 ședințe de câte o oră, fiecare adresându-se ariilor diferite ale feței, capului, gâtului și umerilor.
• Prima ședință tratează primul strat al pielii. Țesutul conjunctiv este întins pentru a se elibera tensiunea din mușchi, astfel pielea devine mai elastică.
• A doua ședință se adresează scalpului, frunții și zonei din jurul ochilor, lucrând pielea în straturile ei mai adînci, dar și mușchii.
• În a treia ședință, atenția se pune pe zona dintre buza superioară și ochi. Mușchii obrajilor sunt masați și revigorați.
• În a patra ședință se lucrează pe partea inferioară a feței, pe maxilar și pe decolteu.
• În a cincea ședință accentul este pus pe gât, bărbie, umeri și decolteu.

Fiecare ședință se va adresa în mod special, pe rând, tuturor structurilor implicate în expresia feței (țesut conjunctiv, mușchii feței, ai gâtului și decolteului), iar îmbunătățirile vor apărea constant și gradual.

Ședințele de întreținere recomandate (o dată pe lună sau la fiecare două luni) nu numai că vor păstra rezultatele obținute, dar le vor și îmbunătăți.

Pe lângă efectele estetice, tehnica Rejuvance are și o acțiune de relaxare profundă, la nivelul întregului corp. După o ședință de aproximativ 45 minute, ne vom simți si vom arăta ca după o noapte de somn odihnitor.

Care sunt rezultatele?
Rejuvance nu numai că relaxează fața, ci reduce asimetriile faciale, îmbunătățeste somnul, reduce anxietatea, atenuează încleștarea maxilarului în timpul somnului, insomnia, migrenele, readuce sentimentul de bunăstare . După numai o ședință, tensiunea dispare nu doar de pe față, ci și din întregul corp, țesutul muscular este detoxifiat,conturul facial este strâns și redefinit,întreaga față este hidratată din interior și pare mai luminoasă.Veți observa că fața vă este mai expresivă. Pielea este mai elastică și mai tonifiată, cu mult mai puține riduri decât până acum.

Dacă ați avut probleme speciale, cum ar fi pungi sub ochi, pleoape “leneșe”, tensiune în jurul gurii, Rejuvance a lucrat pentru ca dumneavoastră să scăpați de toate aceste probleme.

Rezultatele sunt imediate, fața devine mai luminoasă, mai relaxată ,oamenii vă vor spune cât de bine, odihnit si relaxat arătați,pielea și țesuturile se hidratează mai bine. Unele dintre linii, riduri se estompează, altele chiar dispar. Se restabilește circulația energetică în tot corpul.

Rejuvance nu este tratament cosmetic ci terapie pentru că pe lângă efectele estetice ameliorează funcționarea craniului, a gâtului, a musculaturii feței.

Contraindicații:
• Afecțiuni dermatologice severe ( acnee, răni, veruci, herpes )
• Pacienți cu cancer ( în timpum chimioterapiei )
• Femei însărcinate
• Probleme psihice severe
• Diabet zaharat
• Epilepsie
• După tratament cu Botox sau alte produse injectabile ( acid hialuronic )