Psihoterapie

  • Psihoterapie

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie. Este o modalitate de tratament cuprinzător, deliberat și planificat, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice și comportamente disfuncționale.

Apariţia unor situaţii noi de viaţă care generează inadaptare, neplăcere psihică şi fizică, relaţii inadecvate cu ceilalţi, traume din prezent sau trecut, negăsirea spontaneităţii, nemulţumiri generate de performanţele profesionale… ar putea fi câteva motive de a ajunge să cauţi un cabinet de psihoterapie sau consiliere.

Dacă eşti în căutarea unei modalităţi de a-ţi îmbunătăţi viaţa, dacă ai câteva întrebări la care nu găseşti uşor răspuns, dacă eşti într-un impas existenţial, psihoterapia te poate ajuta să îţi depăşeşti dificultăţile emoţionale şi relaţionale, te poate ajuta să găseşti răspuns sau să faci acele schimbări pe care nu ai reuşit până acum să le faci singur.

Leon Clinique îți oferă, prin cei mai buni specialiști acreditați în țară și străinătate următoarele servicii :
• Psihoterapie individuală
• Psihoterapie de cuplu și consiliere maritală
• Psihoterapia și consilierea familiei
• Consiliere psihologică (pentru copii, adolescenți, adulți, cupluri)
• Evaluare și testare psihologică (teste de personalitate, teste de inteligență, atenție, memorie, creativitate, aptitudini)
• Evaluare și orientare vocațională
• Aprofundarea cunoaşterii propriei persoane
• Probleme legate de stres
• Dificultăţi în gestionarea unor emoţii – furie, anxietate, depresie
• Probleme rezultate din interacţiunea şi comunicarea cu ceilalţi
• Impasuri apărute în relaţii personale sau profesionale
• Pentru descoperirea unor noi metode adaptative şi creative
• Pentru îmbunătăţirea încrederii în propria persoană / în ceilalţi
• Tulburări de comportament

Forme și intervenții
Cele mai multe forme de psihoterapie folosesc conversația ca mod de abordare a clientului/pacientului, dar există și forme de psihoterapie care utilizează alte modalități de comunicare cum sunt cuvântul scris, lucrările de artă, teatrul, poveștile, jocul (mai ales în psihoterapia copilului), desenul, dansul și mișcarea, sculptura, filmele.

Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenției este individul), în grup (obiectul intervenției este individul inserat într-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul intervenției este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.).